Style Crush: Isla Fisher

Pe Isla Fisher am îndrăgit-o încă de prima dată când am văzut-o jucând în „Mă dau în vânt după cumpărături”. Interpretând carismatic rolul personajului principal, shopaholica şi simpatica Becky Bloomwood, am ştiut că am o nouă actriţă pe lista preferatelor mele. Însă, nu doar talentul său actoricesc atrage atenţia, ci şi stilul său super feminin şi şic! Pentru ţinute preppy, tinereşti, clasice cu detalii moderne, puteţi mereu să vă inspiraţi de la Isla :D.

Pentru a vă demonstra ce vă spun, iată aici un colaj cu cele mai recente apariţii ale vedetei:

zzzzif

 

 

 

1. Sweet look: o combinaţie dulce şi răvăşitoare formată din fustă crem cu pliuri şi o bluză feminină albă. Pantofii cu platformă, buzele roşii şi părul lăsat liber constituie în mod clar detalii şic.

2. Dark tones: pentru o ţinută profesională, Isla propune o pereche de skinny jeans, o cămaşă semi-transparentă cu buline şi un sacou bleumarin tocmai perfect pentru finisare. Pantofii negri şi părul buclat aduc un plus de farmec.

3. Casual day: Isla preferă stilul casual pentru zilele cotidiene. De multe ori o veţi vedea purtând skinny jeans, balerini coloraţi, bluze simple şi sacouri sau jachete ideale pentru un outfit fashion.

4. Going retro: o admiratoare a detaliilor, Isla reuşeşte de fiecare dată să captiveze pe covorul roşu. Nici rochia aceasta nu face excepţie, modelul său complicat şi totuşi feminin reuşind să evidenţieze silueta purtătoarei.

5. Red lady: iată încă o dovadă clară a faptului că roşul este culoarea perfectă pentru orice apariţie răvăşitoare! Rochia spectaculoasă cu o croială de excepţie este ideală pentru o apariţie de neuitat.

6. White dream: rochiţele albe sunt la mare purtare zilele acestea de către vedete. Isla nu este o excepţie, aceasta alegând o rochie superbă albă cu detalii florale pe fustă. Pantofii negri în contrast şi buzele roşii completează de minune ţinuta.

7. Lace and flowers: pentru o apariţie mai dramatică şi spectaculoasă, diva a ales o rochie neagră formată din două părţi: una scurtă cu imprimeu floral şi alta lungă de dantelă. Puse laolaltă, obţin un efect de neuitat!

8. Business day: pentru o zi dedicată afacerilor, ce aţi spune de următoarea combinaţie: rochie albă, sacou negru şi pantofi cu platformă maro? Sună foarte bine! Ochelarii de soare şi părul prins la spate sunt un mare plus.

9. That blazer: sacourile reuşesc să transforme orice ţinută! Asta este evident. Isla a reuşit să obţină un outfit profesional alegând o rochie satinată, un sacou negru şi pantofi negri cu vârf ascuţit.

 

Vă place stilul său? 😉 Ce părere aveţi? Nu ezitaţi să îmi spuneţi în comentariile voastre 😀 .

Anunțuri