Request! Pencil skirt

Sau în română, fusta creion!

Probabil că majoritatea dintre voi care citesc articolul, asociază tipul acesta de fustă femeilor de afaceri, femeilor dedicate business-ului ori celor care preferă stilul profesional. Aveţi dreptate. Într-o oarecare măsură. Tipul acesta de fustă este într-adevăr extrem de indicat mediului de afaceri, dar totodată este indicat şi pentru un eveniment profesional din viaţa voastră: susţinerea unui examen, a unui interviu în vederea unui job sau orice alt moment care necesită o ţinută elegantă. Off topic: eu am purtat o fustă pencil la două dintre examenele mele din sesiunea de vară 😉 .

De aceea, atunci când am primit pe email întrebarea unei cititoare referitoare la acest subiect, am fost extrem de inspirată. Mai precis, aceasta m-a întrebat cum ar putea să combine o fustă creion şi dacă fusta este potrivită unui interviu. Este! Mai ales că fusta pe care ea o deţine este neagră. Practic (da, folosesc această expresie), merge cu orice!

Iată 3 combinaţii pe care le propun (nu pretind să le urmezi 100%, dar să te inspiri 100% din ele 😉 ) :

1.

Alcătuieşte o ţinută profesională şi feminină alegând pentru fusta ta creion o bluză ultra feminină cu volănaşe. Eu am ales o bluză de culoarea piersicii cu buline negre, însă tu poţi merge pe orice tip de bluză cu volănaşe 😉 . O pereche de pantofi negri simpli, un ceas în asorteu, o geantă maxi şi un colier pentru puţină culoare vor finisa ţinuta ta profesională.

zzzzpencilskirt1

2.

Personal, eu aşa am ales să mă îmbrac pentru examenele susţinute. O combinaţie clasică, feminină şi ultra profesională. Alege o cămaşă cu model elegant la gât şi astfel vei avea un outfit potrivit pentru job. Dacă alegi să porţi fusta pe deasupra cămăşii (chiar îţi recomand acest lucru), accentuează-ţi talia cu o curea simplă sau aurie. Alege o pereche de pantofi eleganţi şi o geantă în asorteu pentru a finisa outfitul.

zzzzpencilskirt2

3.

O idee care nu are cum să dea greş, este aceea a alegerii unui sacou pentru ţinuta ta de interviu. Acesta va aduce o notă clasică şi va oferi efectul de împlinire al ţinutei. Cu un sacou, fusta creion neagră şi o bluză colorată pe dedesupt (puţină culoare nu strică deloc), vei avea o ţinută perfectă. Adaugă o geantă maxi şi o pereche de pantofi cu toc pătrat pentru un outfit reuşit.

zzzzpencilskirt3

Sper că ideile mele ţi-au fost de folos 😀 . Pentru acelea dintre voi care au întrebări referitoare la modă, mi le puteţi pune aici pe blog sau mă puteţi contacta personal pe adresa mea de email la andreeanclaudia@yahoo.ro . Eu urmează să fiu plecată câteva zile de acasă, însă vă voi răspunde imediat ce voi avea posibilitatea 😉 .

Anunțuri