Ţinuta zilei ~Special look~

zzzzasaashleytisdale

Suntem într-o eră minimalistă a fashionului şi designerii nu se dezic de la acest lucru. Pe podiumurile unor faimoase case de modă au fost prezentate ţinute moderne, şic, perfecte pentru a evidenţia silueta şi cu modele abstracte, având grafisme încântătoare. Un astfel de outfit ne prezintă şi vedeta Ashley Tisdale, care alege o ţinută modernă, diferită de rochiile mini şi speciale alese cu alte ocazii. Aşa că, în cazul în care veţi dori să captaţi atenţia într-un mod deosebit, puteţi recurge la o astfel de ţinută, perfectă pentru o adevărată fashionista. Ashley alege o fustă din material moale cu despicătură sexi, o bluză cu tăietură modernă din material printat şi o pereche de pantofi negri cu vârf ascuţit, exact cum o cer cele mai noi tendinţe. Ţinuta este completată de un clutch cu pietre colorate, şuviţe roz şi un machiaj de seară, într-un total asorteu cu ţinuta.

Ce părere aveţi?

Anunțuri