Alo!În vogă!

Dincolo de faptul că nu vom scăpa prea curând de trendul creat de contrastul dintre alb şi negru, mai apare un nou trend pe baza acestuia 😉 . Care? Dungile sau liniile în alb şi negru! Am rămas uimită de numărul de vedete care s-au axat pe această tendinţă în modă, dar şi de numărul de magazine care îl promovează. Aşa că nu vă faceţi griji dacă nu staţi în Bucureşti, găsiţi şi în oraşele voastre haine de acest tip (în Craiova, cel puţin, eu ştiu câteva 😉 ). Este un trend foarte folositor pentru că fiind format din negru şi alb, merge să îl adaptaţi cu uşurinţă la garderoba voastră. Plus că hainele în care se regăsesc dungile sunt variate: de la pantaloni la sacouri şic 😀 .

Prin urmare, dacă nu ştiţi cum să creaţi combinaţii reuşite, aruncaţi o privire asupra ţinutelor propuse:

1. Dungi în pantaloni

Pantalonii în dungi alb-negru fac deja furori, aşa că dacă puneţi mâna pe o asemenea „bijuterie”, mergeţi la sigur în următorul fel: cămaşă înnodată în talie, sacou negru, pantaloni de acest fel, lănţişor simpatic, pantofi funky cu model şi un clutch sobru.

zzzzcool1

2. Dungi în sacou

Pentru cele care sunt mai casual, următorul outfit este foarte potrivit: skinny jeans, cămaşă în două culori (foarte simpatică, merge într-o mulţime de combinaţii), sacou cu dungi, sandale cu platformă clasice şi o geantă crem într-o tonalitate neutră.

zzzzcool3

3. Fustă în dungi

Chiar şi fustele şi rochiile se găsesc în aceste linii simpatice. Dacă aveţi o astfel de fustă, o puteţi combina cu un tricou cu model (cele cu animale sunt o tendinţă actuală), dresuri gri, o haină neagră, cizme înalte cu toc şi o geantă de umăr neagră (este foarte potrivită pentru orice tip de haine aţi opta).

zzzzcool4

4. Sacou în dungi

Da, ştiu, mă repet. Însă sunt foarte numeroase sacourile de acest gen şi am zis să vă ofer şi o altă imagine în cazul în care doriţi să fiţi şic şi stilate. Fusta cu pliuri este o altă tendinţă actuală aşa că vă puteţi opri asupra celor două articole (sacou şi fustă) şi le puteţi combina cu un top albastru roial, dresuri negre, botine elegante şi o geantă de umăr feminină.

zzzzcool2

5. Accesorii în dungi

Nu trebuie neapărat să avem haine în dungi, putem merge şi pe accesorii în dungi 😀 . Alcătuiţi o ţinută feminină, elegantă, boemă, super şic şi super stilată alegând o rochie modernă, o jachetă în contrast, dresuri negre, un lănţişor adorabil, botine elegante şi un clutch în dungi. Veţi fi vedeta serii 😀 .

zzzzcool5

Anunțuri